Burse - Fonduri mutuale

SIF Muntenia dă tot profitul pentru dividende

Autor: Roxana Pricop

20.02.2012, 00:05 1435

SIF Muntenia (SIF 4) a propus acţionarilor distribuirea unui dividend brut de 0,081 lei pe acţiune pentru exerciţiul financiar 2011, similar celui acordat pentru anul precedent.

Valoarea totală a dividendelor se ridică la 65,36 milioane de lei, reprezentând tot profitul obţinut anul trecut. SIF Muntenia a obţi­nut un profit de 65,3 milioane de lei (15,4 milioane de euro), cu 11,3% sub câştigul din anul precedent, de 71,41 milioane de lei. Societatea a înregistrat anul trecut venituri în valoare de 196,9 milioane de lei în creştere cu 20% faţă de încasările din 2010, în principal datorită vânzării participaţiei de acţiuni deţinute la BCR către grupul austriac Erste Bank. Cheltuielile SIF au crescut cu 40%, până la 113,7 milioane de lei. Societatea a încheiat anul cu active nete de 1,237 miliarde de lei, în scădere cu circa 12% faţă de nivelul raportat la finele anului 2010.

Acţionarii societăţii au fost convocaţi pe 11 aprilie în cadrul AGA pentru a discuta cu privire la distribuirea de dividende şi pentru a aproba situaţiile financiare aferente anului trecut. În şedinţa de vineri 17 februarie, când societatea a făcut publică intenţia de a distribui tot profitul sub formă de dividende, acţiunile SIF 4 au crescut cu 2,34%, până la un preţ de 0,766 lei/titlu, cea mai mare apreciere din rândul acţiunilor celor cinci SIF-uri. La acest preţ, randamentul dividendului brut ar fi de 10,6%. SIF 4 are o capitalizare bursieră de 618,1 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO