Acum operatorul aerian cere un ajutor de urgenţă de la stat ca să nu se prăbuşească în contextul crizei COVID-19.
La pagina 80 a raportului aferent anului 2019 al SIF1 Banat-Crişana, la capitolul investiţii în obligaţiuni, se menţionează suma de 43 de milioane de lei într-un plasament la Blue Air Aviation, cea mai mare companie privată românească de transport aerian.
Astfel, SIF1 Banat-Crişana a achiziţionat 90 de titluri în valoare totală de 43 de milioane de lei (9 mil. euro), se arată în raport. Data achiziţiei a fost 16 decembrie 2019 iar data scadenţei este 15 iunie 2020, deci prin urmare o maturitate de o jumătate de an. În raport nu se menţionează rata cuponului (dobânda) pe care o va achita Blue Air.