Gigantul american Amazon, care a anunţat recent că va concedia 18.000 de oameni din forţa de muncă de 1,5 milioane pe care o deţine la nivel global, are anunţuri de recrutare active pentru piaţa din România, conform datelor publice disponibile.
Pe reţeeaua de business LinkedIn, compania Amazon Development Center România, care avea un număr mediu de 3.216 de angajaţi în 2021, are active două anunţuri de recrutare: unul pentru interni în zona de software pentru biroul din Iaşi şi un altul pentru poziţia de project manager pentru biroul din Bucureşti. Ambele anunţuri de recrutare au fost publicate săptămâna trecută.