Start-up-ul american Lime, care le pune la dispoziţie utilizatorilor de smartphone-uri o soluţie de transport cu trotiente electrice, a înregistrat sute de mii de călătorii în Bucureşti în primele trei luni de la intrarea pe piaţa locală. Lime s-a lansat în Bucureşti la sfârşitul lunii mai 2019 cu aproximativ o mie de trotinete electrice.
„Lime a înregistrat în primele luni de la intrarea pe piaţă sute de mii de călătorii în primele luni de trafic în Bucureşti, dintre care peste 100.000 de călătorii efectuate în locul utilizării automobilelor. Serviciul de închiriere trotinete a fost adoptat de categorii foarte diverse de utilizatori şi a fost folosit pentru călătorii care au variat între 5 şi 60 de minute, pentru deplasări scurte sau lungi, unele distanţe parcurse ajungând chiar şi la 8-10 kilometri”, a declarat Luca Mateescu, manager operaţional la Lime Bucureşti. El a menţionat că start-up-ul analizează în permanenţă cererea de trotinete, prioritatea Lime fiind de a avea suficiente trotinete acolo unde este nevoie de ele.