Business Hi-Tech

Cosmote şi RCS&RDS, compania miliardarului român Zoltan Teszari, singurii giganţi telecom cu afaceri în creştere în 2010

Cosmote şi RCS&RDS, compania miliardarului român Zoltan Teszari, singurii giganţi telecom cu afaceri în creştere în 2010

Autor: Adrian Seceleanu

23.08.2011, 14:28 1900

Cosmote România - companie controlată de grecii de la OTE, şi RCS&RDS - companie controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari din Oradea, sunt singurii mari operatori de comunicaţii de pe piaţa locală care au raportat o creştere a veniturilor în 2010, arată datele financiare publicate de operatori pe anul precedent.

Compania românească RCS&RDS a înregistrat o creştere a veniturilor de 6,9%, la 418,2 mil. euro potrivit datelor de la Ministerul de finanţe în timp ce Cosmote a avut venituri mai mari cu 7,2%, la 468,8 mil. euro - conform datelor din raportul financiar al grupului OTE.

Ceilalţi mari jucători de pe piaţă au înregistrat în schimb scăderi ale veniturilor în 2010: Orange -5%, Vodafone -11%, Romtelecom -9%, UPC -3%.

Datele financiare pe 2010 ale Cosmote România, numărul trei pe piaţa de telefonie mobilă, nu apar pe site-ul Ministerului finanţelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO