♦ Grupul SofMedica, înfiinţat în urmă cu 25 de ani, a deschis la Bucureşti un centru de pregătire în chirurgia robotică pentru personalul medical ♦ Între 200 şi 400 de persoane pot fi pregătite în primul an de activitate al centrului.
Grupul SofMedica, specializat în distribuţia de echipamente medicale, care oferă şi platforme pentru noile tehnologii în domeniul medical, a adus pe piaţa românească până în prezent nouă roboţi Da Vinci, un sistem de chirurgie robotică ce oferă precizie medicilor. Compania colaborează cu 200 de spitale publice şi private din ţară şi este prezentă şi pe pieţele din Bulgaria, Grecia şi Cipru.