Veniturile Orange România au scăzut în primul trimestru cu 6%,la 222 milioane euro, de la 237 de milioane euro în aceeaşiperioadă a anului trecut din cauza condiţiilor economice dificile,accentuate de creşterea inflaţiei, a anunţat grupul FranceTelecom, proprietarul companiei.
Compania nu a oferit informaţii în legătură cu profitul obţinutîn primul trimestru. Dacă Orange şi-ar fi menţinut în primultrimestru din 2011 marja de profit net obţinută în anul 2009, de26% din venituri, atunci compania ar afişa un profit net de 57,7mil. euro pentru primele trei luni din acest an.
Compania avea 10,274 milioane de clienţi la sfârşitul luniimartie, cu 5% mai puţini faţă de nivelul de la aceeaşi dată din2010, potrivit unui raport al grupului France Telecom. La fineleanului trecut Orange România avea 10,464 milioane de clienţi.
Baza de clienţi pentru cartelele preplătite a continuat să sediminueze, în timp ce numărul de abonaţi a crescut faţă de primultrimestru al anului trecut, notează Orange România. Venitul mediuanual pe utilizator a fost de 82,7 euro, în scădere cu 6% faţă deanul precedent.
Creşterea inflaţiei din luna februarie peste nivelul aşteptat aaccentuat scăderea consumului, nu doar pe piaţa telecomunicaţiilor,ci şi în alte domenii, rezultatele Orange fiind comparabile cu celeale altor companii din România din diferite industrii, se mai spuneîn comunicat.
Thierry Millet, directorul executiv al Orange România, spune cărezultatele au fost influenţate negativ de contextul economic, iaraceastă "atmosferă" se va menţine şi în perioada următoare.
"Ultimii doi ani de criză economică şi-au pus amprenta peobiceiurile de consum ale clienţilor. Chiar dacă observăm ooarecare îmbunătăţire a mediului economic, cererea va creşteîntr-un ritm mult mai lent, iar în domeniul telecom, care esteoricum un domeniu cu o concurenţă feroce, eroziunea veniturilor vacontinua şi în trimestrele următoare", a declarat Millet,adăugând că operatorul este mulţumit de rezultate chiar dacăacestea sunt în scădere.
"Încă de la începutul crizei am dezvoltat o strategie elastică,adaptându-ne la condiţiile pieţei. Suntem mulţumiţi de rezultateleobţinute, că ne-am păstrat o bază solidă de abonaţi şi că Orange semenţine lider de piaţă."
Veniturile din servicii înregistrate de Orange România în primultrimestru al acestui an au scăzut cu 7% faţă de aceeaşi perioadă aanului trecut, de la 214 milioane de euro la 199 de milioane deeuro, mai reiese din raportările France Telecom.
Pe segmentul serviciilor de internet mobil, numărul clienţilorcompaniei a crescut cu aproape 20% faţă de sfârşitul lunii martie aanului trecut, la 3,1 milioane, în stagnare comparativ cu fineleanului 2010.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels