Business Hi-Tech

Oracle România a raportat pentru prima dată afaceri în scădere: minus 7% în 2018

Oracle România a raportat pentru prima dată afaceri în...

Autor: Ioana Nita

04.06.2019, 00:07 984

Oracle România, subsidiara locală a gigantului ame­rican IT cu acelaşi nume, a raportat anul trecut o cifră de afa­ceri netă de 961 milioane lei (circa 206,6 mil. euro), cu 7% mai mică faţă de 2017, aceasta fiind prima scădere în­re­gistrată de la înfiinţarea companiei în 2002.

În 2017, afa­cerile locale ale gigantului american depăşiseră pentru prima dată pragul de 1 mld. lei, majorându-se cu aproape 16% faţă de 2016.

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, gigantul american şi-a crescut în schimb profitul net pe plan local, acesta situându-se la 37 milioane lei în 2018, plus 64% comparativ cu anul precedent. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, Oracle Ro­mâ­nia a avut în medie 4.463 de salariaţi anul trecut, cu 321 mai mulţi decât în 2017. Gigantul american are în Ro­mâ­nia echipe dedicate pentru o serie de la activităţi non-teh­ni­ce, cum ar fi zona financiară, contracte, relaţia cu parte­ne­rii, salarizare sau „deal management“, la activităţi teh­nice precum suport hardware, software, relaţii cu clienţii, con­sultanţă vânzări, consultanţă pentru clienţii din Ame­rica de Nord şi dezvoltare software.

Divizia de dezvoltare soft­ware de pe plan local a început să se dezvolte în urmă cu circa şase ani, inginerii români făcând parte din echipe internaţionale, la fel ca şi marea majoritate a angajaţilor Oracle România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO