Business Hi-Tech

Razboiul camerelor foto se poarta in zona de lux

21.02.2006, 20:25 12

Confruntati cu o competitie dura pe piata camerelor digitale mai ieftine, tot mai multi producatori traditionali de aparate foto au inceput sa se reorienteze catre un segment de piata cu o profitabilitate ridicata: camerele foto digitale cu performante mai bune si preturi pe masura.

Din aceasta categorie fac parte si camerele "digital single-lens reflex", asa-numitele D-SLR, care le-au atras atentia nou-venitilor pe piata, companii cu greutate in IT&C, chiar daca nu cu traditie atat de indelungata pe piata foto.

De pilda, Sony, Panasonic si Samsung sunt asteptate sa-si anunte, saptamana viitoare, la expozitia anuala din Orlando a Photo Marketing Associations International, planurile de a intra in zona de varf a industriei foto. Decizie care, o data transpusa in realitate, ar putea compromite incercarea multor branduri venerabile de a supravietui in aceasta afacere, sustin analisti citati de presa internationala.

"Aveam o viata stabila in afacerea cu camere foto", admite Ned Bunnell, director de marketing la Pentax Imaging. "Dar daca privim la ceea ce s-a intamplat in industria PC-urilor, cred ca e logic sa avem de-a face cu acelasi tip de consolidare si in industria noastra", afirma Bunnell, explicand astfel decizia radicala a Konica Minolta de a renunta complet la afacerile foto, vanzand catre Sony o buna parte din tehnologiile sale.

Perioada linistita e insa acum istorie. Sony a urcat deja pe locul trei in topul vanzarilor de camere digitale din SUA, cu o cota de 15,8% din piata, dupa Canon si Kodak, care detin, potrivit companiei Current Analysis, 17,2%, respectiv 16,9% din piata. Iar, pe masura ce competitia devine mai stransa, activitatea companiilor de profil devine fundamental diferita, astfel ca e greu de imaginat ca acum cineva isi mai permite luxul de a innoi o gama de produse de numai sase ori in cinci decenii, asa cum a procedat Nikon cu camerelor sale de top, din seria F.

Nici jucatorii mai mici nu vor sa ramana in urma: Pentax si Olympus s-au aliat cu alte companii de electronice. Pentax produce o camera D-SLR sub marca Samsung si ii furnizeaza producatorului coreean lentile. Olympus si compania-mama a Panasonic, Matsushita Electric, si-au unit de asemenea fortele, chiar daca n-au anuntat inca nici un produs.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO