Business Hi-Tech

Şefa Yahoo l-a demis pe directorul operaţional al companiei

Directorul general al Yahoo Marissa Mayer. AFP/Mediafax Foto

Directorul general al Yahoo Marissa Mayer. AFP/Mediafax Foto

Autor: Anca Dumitrescu

16.01.2014, 21:02 979

Directorul general al Yahoo Marissa Mayer l-a demis pe directorul operaţional Henrique de Castro, aflat în funcţie de 14 luni, dezamăgită de rezultatele eforturilor sale de stimulare a creşterii, au declarat joi surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Într-un memo adresat angajaţilor, Mayer a spus că a luat decizia că directorul operaţional trebuie să plece, potrivit uneia dintre surse.

Altă persoană a arătat că au existat fricţiuni între cei doi cel puţin în ultimele şase luni. Mayer, la conducerea Yahoo din iulie 2012, a lucrat la reinventarea companiei prin modernizarea produselor şi adăugarea de conţinut, pentru a concura mai eficient Google şi Facebook, în privinţa numărului de utilizatori şi a publicităţii. Produsele noi, reproiectarea serviciului de e-mail şi o campanie de investiţii în startup-uri şi ingineri nu au generat însă şi creştere.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.01.2014

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO