Techcelerator, unul dintre cele mai active programe de accelerare pentru start-up-urile locale de tehnologie, a ales pentru cea de-a doua ediţie a programului său Next FinTech, dedicat soluţiilor inovatoare din zona fintech şi SaaS, zece start-up-uri din regiune care au potenţial să schimbe piaţa financiară prin tehnologie.
Din cele zece start-up-uri selectate, majoritatea sunt de pe plan local: Credify (soluţie prin care oricine poate găsi şi contracta uşor un credit, 100% online), Zanumi (platformă AI pentru automatizarea procesului contabil şi de revizuire financiară), Vestinda (platformă care monitorizează, automatizează şi eficientizează plasamentele financiare), Prime Dash (soluţii de business intelligence care folosesc tehnologii precum inteligenţa artificială sau robotic process automation - RPA - pentru automatizarea proceselor decizionale şi operaţionale) şi SOLO Fintech (soluţie de contabilitate pentru PFA-uri).