Business Hi-Tech

Viitorul RIM, producătorul BlackBerry: "Ori se vând, ori mor pe mâna lor"

 Viitorul RIM, producătorul BlackBerry: "Ori se vând, ori mor pe mâna lor"

Autor: Radu Racu

29.06.2012, 18:07 2202

Canadienii de la Research in Motion (RIM), producătorii telefoanelor Blackberry, s-au prăbuşit cu 15% pe bursă, cel mai grav declin din ultimele nouă luni, după ce au raportat o pierdere peste aşteptări, care intensifică presiunile pe identificarea unui potenţial cumpărător al companiei, scrie Bloomberg.

RIM a raportat joi o pierdere de 37 de cenţi la acţiune pentru primul trimestru al anului fiscal, de cinci ori mai mare decât se aşteptau analiştii. Vânzările au scăzut în acelaşi interval cu 43%, la 2,8 miliarde de dolari. Compania a anunţat joi că va renunţa la 5.000 de anagajaţi.

RIM,cu sediul în Ontario, miza la începutul acestui an pe lansarea noului sistem de operare BlackBerry 10 pentru a scăpa de o eventuală achiziţie, însă amânarea software-ului şi concurenţa tot mai puternică din partea iPhone face o tranzacţie tot mai posibilă. "Fie vând, fie se risipesc", spune Matt Thornton, analist la Avian Securities, din Boston. "E doar o chestiune de timp", susţine analistul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO