Slovacia susţine Ucraina furnizându-i combustibil, arme şi ajutor umanitar, iar acum o companie ucraineană intenţionează să construiască o fabrică în Slovacia, creând sute de locuri de muncă, relatează Slovak Spectator.
Lukas, o companie de familie din sectorul dulciurilor, cu sediul în centrul Ucrainei, a pătruns pe piaţa slovacă în urmă cu opt ani pentru a-şi comercializa produsele şi a le exporta către alte ţări din Uniunea Europeană. Acum, compania, prin intermediul subsidiarei sale Petro SK, intenţionează să înfiinţeze o unitate de producţie în Slovacia, care va crea noi locuri de muncă.
Antreprenorii ucraineni intenţionează să construiască fabrica în apropiere de Zilina, investiţiile urmând să depăşească 11 milioane de euro. Fabrica va angaja 200 de persoane.
Noua fabrică din apropiere de Zilina va avea o suprafaţă operaţională totală de aproape 4.000 de metri pătraţi. Lucrările de construcţii sunt aşteptate să înceapă în toamna anului viitor, termenul de finalizare a acestora fiind vara anului 2026. Între timp, un alt investitor ucrainean semnificativ, Myronivskyi Chliboprodukt, deţinut de omul de afaceri Iuri Kosiuk, operează o fabrică de procesare a cărnii de pasăre în Slovacia cu peste 150 de angajaţi.
Grupul agricol al lui Kosiuk este cel mai mare din Ucraina şi deţine subsidiare în Olanda şi Balcani.
O altă companie ucraineană, Kormotech, un producător de hrană pentru animale de companie, intenţionează să investească 14 milioane de euro pentru a-şi extinde producţia din Ucraina şi Lituania, potrivit open4business.com.ua.
Unele dintre proiecte sunt deja implementate, în timp ce altele vor fi implementate până la finalul acestui an. Investiţiile în fabrica din Lituania vor totaliza 5,4 milioane de euro.
Capacitatea de producţie a fabricii din Lituania este de aşteptat să crească cu 25% în urma investiţiilor. În cadrul acesteia, Kormotech a integrat noi tehnologii de producţie.
De asemenea, Nova Post din Ucraina continuă să cucerească piaţa est-europeană, scrie mezha.media.
După sucursalele din Polonia, Lituania şi Moldova, compania şi-a deschis recent prima sucursală din Cehia, în Praga.
Firmele ucrainene se aventuează peste graniţe pentru a-şi continua creşterea. Conflictul cu Rusia a determinat mai multe firme ucrainene să se concentreze pe alte pieţe pentru a-şi diminua dependenţa de piaţa locală în scădere şi a profita de milioanele de ucraineni care au fugit din calea războiului.
La începutul conflictului, antreprenorii ucraineni au declarat că au beneficiat de susţinere în multe ţări.
Anul trecut, ucrainenii au reprezentat 45% din numărul total de companii străine înfiinţate în Polonia, iar tot mai multe companii ucrainene decid să-şi deschidă sucursale sau să mute întreaga afacere în această ţară.
Peste 25.000 de astfel de companii operează acolo în prezent.