Hunter Biden a fost inculpat pentru evaziune fiscală săptămâna trecută, într-un caz care amplifică pericolul juridic pentru fiul preşedintelui american Joe Biden, în condiţiile în care acesta se află sub continuă supervizare congresională şi se confruntă cu un caz separat în care este acuzat de posesie de arme de foc, scrie The Wall Street Journal.
Rechizitoriul include nouă capete de acuzare. Actul de acuzare venit din partea unui mare juriu din Los Angeles creează un nou caz care ar putea duce la un proces chiar în perioada desfăşurării campaniei de realegere a preşedintelui american.
Acuzaţiile apar în condiţiile în care republicanii din Camera Reprezentanţilor au ameninţat că-l vor acuza pe fiul lui Biden de sfidare în cadrul unei dispute legate de prezentarea acestuia la un interogatoriu cu uşile închise săptămâna aceasta ca parte a unei anchete având în centru afacerile sale din străinătate.
Noul caz adaugă noi acuzaţii celor incluse într-un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Hunter Biden cu procurorii federali la începutul acestui an, acord care ulterior a căzut.
În noul act de acuzare, procurorii susţin că Hunter a ales pe o perioadă de patru ani să nu plătească taxe federale de cel puţin 1,4 milioane de dolari pe care le datora pentru perioada cuprinsă între anii 2016, ultimul an întreg în care Joe Biden a fost vicepreşedinte, până în 2019. De asemenea, procurorii îl acuză pe Hunter Biden că a evitat plata taxelor pe 2018 prin depunerea de declaraţii false sau frauduloase.
Hunter Biden „a cheltuit milioane de dolari pe un stil de viaţă extravagant în loc să-şi plătească taxele“, se arată în actul de acuzare.
Actul de acuzare se referă la câştiguri obţinute de pe urma legăturilor pe care Hunter Biden le-a realizat în Ucraina, România şi China. Acesta a fost plătit în conturi bancare din SUA prin intermediul unor entităţi din ţările respective şi alte ţări, se mai arată în actul respectiv.
Ultimele acuzaţii aduc Departamentul american de Justiţie în poziţia extraordinară de a-i urmări în justiţie atât pe fiul preşedintelui, cât şi pe fostul preşedinte Donald Trump.
Ultimele acuzaţii vin în contextul în care preşedintele Biden se pregăteşte pentru campania de realegere şi speră să evidenţieze un contrast clar între modul în care acesta a condus Casa Albă comparativ cu fostul preşedinte Donald Trump, al cărui mandat a fost plin de scandaluri şi intrigi.
Republicanii încearcă de multă vreme să se folosească de problemele lui Hunter Biden pentru a-l înfăţişa pe Joe Biden într-o lumină negativă şi a pune pe locul doi nenumăratele dispute juridice ale lui Trump.
În timpul anchetei lor, Republicanii din Camera Reprezentanţilor au încercat să găsească o legătură între preşedintele american şi afacerile familiei sale şi au examinat dacă acesta a beneficiat sau a fost compromis de activităţile respective. Deşi legislatorii au descoperit că preşedintele s-a întâlnit ocazional cu asociaţii de business ai fiului său, aceştia nu au găsit nicio dovadă că preşedintele ar fi profitat de pe urma vreunui aranjament.