Zona euro a câştigat un răgaz prin acordul convenit la summitul de la Bruxelles care are meritul să satisfacă pe toată lumea într-o anumită măsură, dar există numeroase incertitudini care trebuie clarificate rapid de miniştrii de finanţe din zona euro, relatează AFP.
Şeful guvernului italian Mario Monti a fost de acord ca eventualele achiziţii de obligaţiuni suverane ale ţărilor cu probleme financiare să fie condiţionate de un calendar strict de reforme.
Premierul spaniol Mariano Rajoy a obţinut ca fondurile europene de stabilitate să recapitalizeze direct băncile, astfel încât ajutorul nu va mări datoria Spaniei, dar trebuie să aştepte crearea până la sfârşitul acestui an a unui mecanism de supraveghere financiară prin Banca Centrală Europeană (BCE). În schimbul concesiilor pentru susţinerea Spaniei şi Italiei, cancelarul german Angela Merkel a impus creşterea prerogativelor de supraveghere ale BCE şi crearea uniunii bancare.
Merkel a respins totodată cererile Franţei, Italiei şi Spaniei de lansare a obligaţiunilor comune. Partea cea mai delicată abia urmează să vină.
"Discuţiile tehnice vor fi cruciale şi se vor lovi de diviziunile naţionale deja cunoscute", potrivit unei surse europene.
Sarcina le va reveni miniştrilor de finanţe din zona euro la viitoarea reuniune de pe 9 iulie.
Printre problemele care urmează să fie stabilite se află pragul de la care pot interveni fondurile europene pe piaţa obligaţiunilor suverane, ce sume pot mobiliza şi care va fi rolul BCE, CE şi al FMI.
În privinţa supravegherii bancare rămân de clarificat prerogativele Băncii Central Europene şi relaţiile cu Autoritatea Bancară Europeană şi cu cele 10 ţări din UE care nu sunt membre ale zonei euro, o problemă extrem de sensibilă mai ales la Londra şi Varşovia, a spus un diplomat european.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels