Business Internaţional

Ucraina mută data Crăciunului în 25 decembrie, în semn de protest faţă de Rusia

Ucraina mută data Crăciunului în 25 decembrie, în...

Autor: Laura Buciu

29.07.2023, 22:03 52

Ucraina a adoptat o lege care mută sărbătoarea oficială de Crăciun pe 25 decembrie, distanţându-se şi mai mult de tradiţiile Bisericii Ortodoxe Ruse, aliate cu Putin, care sărbătoreşte Crăciunul pe 7 ianuarie, scrie CNN.

Proiectul de lege a fost adoptat de parlamentul ucrainean la începutul acestei luni. Preşedintele Volodimir Zelensk a promulgat legea vineri.

Promotorii legii au declarat că adoptarea ei ar ajuta Ucraina „să renunţe la moştenirea rusă de a impune sărbătorirea Crăciunului la 7 ianuarie” şi să îi ajute pe ucraineni „să îşi trăiască propria viaţă cu propriile tradiţii şi sărbători”.

Ucraina şi Rusia sunt ambele ţări majoritar ortodoxe, dar de când Rusia a anexat ilegal Crimeea şi a început să susţină separatiştii din regiunea Donbas din estul Ucrainei în 2014, o mare parte a comunităţii ortodoxe din Ucraina s-a îndepărtat de Moscova.

Războiul Rusiei în Ucraina a accelerat şi mai mult prăpastia dintre cele două ramuri ale creştinismului ortodox, mai ales având în vedere că şeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, Patriarhul Kirill, a aprobat pe deplin invazia şi a încadrat-o ca fiind o ciocnire culturală între lumea rusă şi valorile liberale occidentale.

Noua lege va oficializa efectiv ceea ce unele biserici din Ucraina au început deja să practice. O ramură a Bisericii Ortodoxe din Ucraina a permis bisericilor să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie de anul trecut. Principala biserică greco-catolică din Ucraina a declarat în februarie că trece la un nou calendar pentru a sărbători, de asemenea, Crăciunul, pe 25 decembrie.

Decizia pare să fie populară. În decembrie, guvernul ucrainean a lansat un sondaj de opinie prin care întreba cetăţenii dacă data Crăciunului ar trebui mutată la 25 decembrie. Aproape 59% din cei peste 1,5 milioane de oameni care au votat au susţinut o astfel de schimbare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO