Companii
A doua oară în franciză: Brandul de modă britanic Marks & Spencer s-a răzgândit şi rămâne pe piaţa din România, însă în franciză
Marks & Spencer a venit în România acum 16 ani cu divizia de modă, fiind unul dintre primele nume internaţionale de pe piaţă. Iniţial brandul a fost adus în franciză pentru ca în 2012 britanicii să vină direct
Brandul britanic de modă Marks & Spencer va rămâne prezent pe piaţa locală cu trei din cele şase magazine pe care le operează în prezent.
Brandul va rămâne însă în sistem de franciză, nu direct ca până acum. Anunţul vine la doar câteva luni după ce grupul britanic a anunţat că iese din România şi de pe mai multe pieţe din regiune, urmând a-şi concentra atenţia pe cele puternice, care au cea mai mare contribuţie la business.
În afară de România, grupul a anunţat că va închide inclusiv zece magazine în China şi şapte în Franţa, precum şi toate unităţile sale din Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia, Olanda şi Belgia. În 2015 compania a anunţat că se retrage şi din Croaţia, Bulgaria, Muntenegru, Serbia şi Slovenia. Pe toate aceste pieţe britanicii aveau 12 magazine, potrivit presei străine.
Marks & Spencer a semnat însă pentru România un acord cu grupul Voici La Mode, cu care are deja un lung parteneriat de franciză. Acesta din urmă va urma să preia trei magazine Marks & Spencer din România- cele din Plaza România, Bucureşti Mall şi Feeria (Băneasa Shopping City). Celelalte trei - cele din Mega Mall Bucureşti, Iaşi şi City Park Constanţa - urmează a fi închise în această toamnă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Concedieri în auto: Leoni închide fabrica din Luduş care a rezistat zece ani. 200 de salariaţi rămân fără loc de muncă dacă nu acceptă mutarea la Arad sau Bistriţa
-
Daniel Slăvenie, CEO & partner, Limitless Agency: Piaţa românească de e-commerce a atins pragul de 7 mld. euro şi se află într-un moment de stabilizare
-
Hakan Bulgurlu, CEO al Beko: Avem în România un sistem bine pus la punct pentru a alimenta cu electrocasnice întreaga lume. Cea mai mare fabrică a Beko Europe e la Ulmi (Dâmboviţa)
-
Halal cultură! Sala Palatului, vârful de lance al culturii bucureştene, are scaune şi mochetă rupte şi pătate şi bucăţi de lemn desprinse din scenă
-
Bursă. Efectul secundar al maximelor istorice de la BVB: Metropolitan îşi reduce expunerea la Banca Transilvania din cauză că depăşea 5% din activ
-
Andreea Nica, vicepreşedintele CFA, avertizează asupra modelului actual al economiei: Nu poţi să dai 7 din 9 mld. lei credite pentru consum, este nevoie de credite de investiţii în producţie
-
Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere a soldului creditelor în T1/2024 cu 4%, dar aşteptările rămân ancorate într-un ritm moderat de creştere pentru anul acesta. Profitul obţinut scade cu 6%, până la 390 mil. Lei
-
Business sportiv. De ce cluburile sportive ar trebui să fie conduse de manageri? Ionuţ Georgescu, manager CSO Voluntari: De multe ori, cluburile sunt conduse de foşti sportivi, nimeni nu le contestă performanţele, dar managementul are caracteristici diferite. Sportivii sunt foarte individualişti, pe când rolul managerilor este să vadă scopul comun al tuturor
-
Business sportiv. Vara tenisului românesc. Romanian Tennis Series, un circuit organizat de Fundaţia Ţiriac cu 14 turnee ITF Futures, va debuta în luna mai. Circuitul numără şase competiţii dedicate tenisului masculin şi opt competiţii la feminin
-
Antreprenori locali. Producătorul de mezeluri Fox a ajuns la afaceri de 477 mil. lei în 2023 şi peste 950 de angajaţi
-
ZF Investiţi în România! Ştefan Mandachi, antreprenor: Oraşele României s-au dezvoltat datorită antreprenorilor români, prin investiţiile lor. Ce era Iaşiul acum fără Palas?
-
ZF Agropower. Dulcinella, o reţea de 20 de magazine cu produse de cofetărie, caută soluţii pentru a creşte exportul cu noi acţionari şi planuri de investiţii
-
ZF/FirstBank Lecţii de Business. Armand Domuţa, Restart Energy: Cel mai important pas este trecerea de la antreprenor-jucător la antreprenor-antrenor de echipe
-
Afaceri de la Zero. O familie din Constanţa a pariat pe o afacere inedită: paie de băut din tulpini din grâu. „Vrem să intrăm cu produsele în HoReCa“
-
Digitalizarea poate ajuta şi clienţii băncilor din zona rurală să acceseze servicii financiare fără să depindă de amprenta teritorială a unei bănci, ducând astfel la creşterea incluziunii financiare. Sistemul bancar este încă la început în privinţa inteligenţei artificiale, a digitalizării şi, în continuare, este o discrepanţă mare rural-urban