Companii

Afacerile P&G au stagnat, dar profiturile au urcat

19.05.2008, 18:59 30

Afacerile companiilor controlate de gigantul american din industria bunurilor de larg consum Procter&Gamble in Romania au ajuns anul trecut la o valoare cumulata de 553,2 mil. euro (1,9 miliarde lei), cu doar 1% mai mult decat in 2006, cand au fost de 547 mil. euro (1,85 miliarde lei).
Profitul inregistrat de P&G, prin cele patru entitati prin care activeaza in Romania, a crescut insa anul trecut cu 25%, calculat in moneda nationala, pana la 160 mil. lei (44,3 mil. euro). Procter&Gamble Marketing, divizia care contribuie cu 40% la veniturile companiei la nivel local, a raportat anul trecut un avans al cifrei de afaceri in moneda nationala de 18% fata de 2006 si o dublare a profitului pana la 149,3 mil. lei. Dinamica diviziei este in linie cu ritmul de crestere al pietei bunurilor de larg consum (19%, potrivit datelor companiei de cercetare MEMRB).
Procter&Gamble activeaza pe segmentul detergentilor (Ariel sau Tide) si al produselor de ingrijire personala (Pantene, Head& Shoulders sau Gilette). Principalii competitori sunt Unilever si Colgate, companii care nu au comunicat rezultatele pe 2007.
Cea mai mare divizie, de distributie, este singura din cele patru entitati ale P&G care a inregistrat anul trecut o scadere a cifrei de afaceri, de 8%, ajungand la vanzari de 862,1 mil. lei (261,2 mil. euro). In acelasi interval, profitul net al acestei companii s-a redus la un sfert din valoarea realizata in 2006, ajungand la circa 10,8 mil. lei (3 mil. euro). Fabrica de detergenti de la Timisoara, achizitionata de P&G in 1995 de la stat, a avut anul trecut o cifra de afaceri de 28,9 mil. lei, in crestere cu 17% si un profit net de 1,7 mil. lei.
In prezent, compania analizeaza mai multe locatii din Romania, Polonia si Rusia, pentru constructia unei fabrici. "P&G a initiat procesul de evaluare a oportunitatii de investitie intr-o fabrica in urma cu un an", a declarat Ramona Brad, director pe External Relations in cadrul P&G. O posibila locatie ar putea fi judetul Prahova. Ioan Enciu, presedintele consiliului de administratie al Parcului Industrial din Ploiesti, a declarat pentru ZF ca un producator de cosmetice se afla printre companiile interesate de aceasta locatie, fara a da mai multe detalii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO