♦ Croco este cel mai mare producător local de biscuiţi şi sticksuri, având o cifră de afaceri de 219 mil. lei (44 mil. euro) în 2022.
Croco, producător român de biscuiţi care deţine o fabrică în Oneşti (jud. Bacău), are în plan o investiţie de 12 milioane de euro începând cu anul 2024, termenul de finalizare fiind de doi ani. „Proiectul constă în ambalare robotizată în cutii şi noi linii de fabricaţie“, au transmis reprezentanţii companiei într-un chestionar trimis de ZF cu ocazia realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie. Ediţia din 2023 a anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie, proiect ajuns la vârsta majoratului, va fi lansat în luna iunie. În 2021 şi 2022, compania a avut un buget de investiţii de 3 milioane de euro. Însă, în ultimii ani compania fondată în 1994 a făcut constant investiţii în dezvoltare. De exemplu, pe parcursul anului 2020 compania a derulat o investiţie de 6 milioane de euro, constând în achiziţia de noi linii de producţie şi ambalare care produc pufuleţi, snacksuri, pernuţe umplute, covrigi şi baghete.
„Capacitatea de producţie creată în 2020 va produce, valoric, 15 mil. euro pe an, ceea ce înseamnă creşterea cifrei de afaceri“, spunea anterior Damian Mereu, fondatorul companiei.
Croco din Oneşti a avut în 2022 o cifră de afaceri de 219 milioane de lei (44 mil. euro), în creştere cu aproape 26% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor furnizate de companie. Profitul net al companiei s-a situat la 39,6 milioane de lei, rezultatul fiind cu 42% mai mare faţă de anul precedent. Croco este şi unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul producţiei de biscuiţi şi dulciuri, având în medie 424 de angajaţi. Croco este, conform ultimelor date, cel mai bine vândut brand din categoria biscuiţilor dulci.