Plata lucrărilor abia la finalul contractelor este una din problemele majore cu care se confruntă companiile de construcţii care lucrează în proiecte publice, spune Michael Stanciu, proprietarul Search Corporation, o firmă de proiectare şi consultanţă în infrastructură.
„Temerea mea majoră este legată de capacitatea firmelor din industrie de a se remonta suficient de rapid pentru a face faţă proiectelor în care s-au angrenat“, spune Michael Stanciu.
După ani de zile în care industria a fost dărâmată din pricina lipsei de proiecte, companiile sunt nevoite acum să renască într-un termen scurt, să se reabiliteze pentru a dezvolta lucrările.
„Acest lucru este îngreunat de faptul că, din păcate, majoritatea contractelor încheiate pe parcursul anului 2020 cu autorităţile din domeniu sunt contracte end-loaded, adică contracte pentru care cea mai mare parte a banilor este virată prestatorilor abia la finalul contractului. Efortul financiar de a elabora cu bani proprii aceste servicii este de-a dreptul copleşitor.“
Search Corporation a încheiat anul 2020 cu venituri în creştere cu peste 90% faţă de anul anterior, cifra de afaceri ajungând la 12,9 mil. lei. Firma a continuat să raporteze pierderi, deşi acestea au fost la un nivel mai redus comparativ cu anul precedent. Compania participă în continuare la licitaţii publice lansate în piaţă pentru a-şi îmbogăţi portofoliul de lucrări.