Iulius Town este, practic, o replicare a modelului pe care Iulian Dascălu l-a implementat iniţial în Iaşi, în ansamblul Palas, un mix de birouri, mall şi parc transformat într-o atracţie pentru locuitorii Moldovei. Ansamblul din Timişoara va continua şi cu noi etape, iar acum următoarea miză pentru Iulian Dascălu este intrarea şi în peisajul imobiliar din Bucureşti.
În prima etapă din Iulius Town se regăsesc trei clădiri de birouri, ocupate în principal de companii multinaţionale din IT şi automotive. Anul viitor ar urma să fie gata un al patrulea imobil, care va fi şi cea mai înaltă clădire din România, cu 155 metri înălţime şi 27 de etaje.