Farmacia Ardealul, un business de familie din Piatra-Neamţ, controlat de familia Echim, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 76,5 mil. lei (aproximativ 16 mil. euro), în creştere cu 7% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.
Compania a avut anul trecut un profit net de 2,1 mil. lei (438.000 de euro), în scădere cu 32% faţă de anul precedent, când Farmacia Ardealul a obţinut un câştig net de 3,1 mil. lei (662.000 de euro), conform datelor publice.
Compania a ajuns în 2020 la 146 de angajaţi, cu 7 oameni mai puţin decât în 2019.