Florin Bălu, omul de afaceri român cunoscut pentru că a fondat acum aproape două decenii lanţul de restaurante Snack Attack, va dezvolta în apropierea cartierului de corporatişti Barbu Văcărescu un concept pe care l-a împrumutat din Occident, potrivit surselor din piaţă.
Marile capitale din Marea Britanie, Olanda sau Portugalia au food-hall-uri, respectiv hale de mari dimensiuni care grupează 10-20 sau chiar mai multe restaurante, cofetării, cafenele într-un spaţiu cu sală de mese comună. Un model similar este cel dezvoltat de malluri în zona de food court, iar mai nou de retaileri precum Kaufland în magazinul din zona Barbu Văcărescu. Şi aici, la Kaufland, pe lista de chiriaşi se numără Florin Bălu cu conceptul său de restaurant-cantină Stradale realizat în parteneriat cu Chef Foa, un bucătar cunoscut pe piaţa din România. Tot aici Bălu a deschis şi o cafenea, Mitzu. Până la închiderea ediţiei, antreprenorul nu a putut fi contactat pentru comentarii privind planurile din Piaţa Floreasca.