♦ 5 to go a luat naştere în 2015, iar în prezent a depăşit pragul de 250 de unităţi. Compania a început recent extinderea peste hotare.
Lanţul de cafenele 5 to Go l-a numit pe Călin Ţiplea în funcţia de chief operating office, urmând a se ocupa de managementul echipei de dezvoltare a reţelei şi de coordonarea echipei de import şi distribuţie din cadrul grupului.
Executivul român are o experienţă de peste 20 de ani în HoReCa, dintre care peste 14 ani în domeniul cafelei. Astfel, el a lucrat opt ani pentru brandul Julius Meinl, ultima poziţie fiind cea de HoReCa national key manager (între 2013 şi 2015). Apoi, a continuat la B&B, unic importator al cafelei Bristot, ocupând poziţia de director naţional de vânzări timp de patru ani şi ulterior fiind numit director general începând cu februarie 2019.