La nivel consolidat, grupul Tinmar, care este activ în domeniul comerţului cu energie electrică, gaze naturale şi produse petroliere, a avut anul trecut un rulaj de 730 de milioane de euro. În 2007, Tinmar era un business de 17 milioane de euro. Acum aprinde becul pentru Lidl, Lukoil, Vodafone sau Carrefour.
De la etajul 17 al Sky Tower din Bucureşti, cea mai înaltă clădire din România, Augustin Oancea, 44 de ani, conduce un business despre care spune că în termen de cinci ani va depăşi pragul de un miliard de euro. Principala carte pe care va juca va fi piaţa consumatorilor casnici de energie, un segment care după ce a fost ignorat ani de zile, s-a transformat în noua oportunitate de creştere pentru furnizorii de curent.
Motivul? Piaţa consumatorilor industriali mai oferă puţine oportunităţi de creştere sau de profit, fiind un domeniu complet liberalizat. Pentru cei 8,6 milioane de consumatori casnici de energie, liberalizarea se va termina anul viitor.