Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, constructorul fabricii de MDF din Oarja, de lângă Piteşti, un proiect de 150 mil. euro al concernului turc Yildiz Entegre, a finalizat un program de investiţii de peste 1 mil. euro, ce a prevăzut creşterea cu 30% a capacităţii de depozitare pentru produsele finite şi instalarea unei baterii de panouri fotovoltaice pe o parte din halele de producţie. Panourile fotovoltaice au fost prevăzute să compenseze 30-40% din consumul nominal de energie al fabricii ASA CONS din Turda, producând 100 kWh.
„Pentru 2024 ne propunem să înlocuim una dintre staţiile de producţie a betonului, o operaţiune care va fi cu siguranţă dificilă, complexă şi scumpă ca nivel investiţional. Pe lângă aceasta, avem lista noastră de obiective şi indicatori de buget pe care trebuie să-i atingem sau să-i depăşim. Mai plănuim pentru acest an investiţii în flota de tipare, în echipamente mobile, precum şi în eficientizarea consumurilor energetice“, a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Bulgaria, managing director pentru Europa de Est al grupului CONSOLIS.