Producţia de maşini a scăzut cu 19% în iunie faţă de perioada similară a anului trecut, la 35.121 de unităţi, faţă de un declin de 38% în mai 2020 faţă de mai 2019, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), astfel încât ritmul scăderii s-a înjumătăţit în doar o lună, iar în următoarele luni devine tot mai plauzibilă o revenire pe creştere, dar numai lună la lună.
La nivelul primelor şase luni din 2020, producţia a atins un nivel de puţin peste 187.700 de unităţi, în scădere cu 29% faţă de primul semestru din 2019.
Doar Ford continuă să urce cu 6% la 75.600 de unităţi, în timp ce Dacia a scăzut cu 42% în acelaşi interval, cu menţiunea că la Ford la finalul anului trecut a intrat în producţie noul Puma, în timp ce la Dacia nu a venit niciun model nou.