Planurile de extindere ale centrului comercial Veranda din Bucureşti, dezvoltat de familia Pogonaru împreună cu SIF Moldova, iau în calcul dezvoltarea segmentului de divertisment care să cuprindă o zonă de restaurante şi o zonă de entertainment pentru copii şi adulţi, a spus Maria Crăciun, Center Manager, Veranda Mall, la conferinţa ZF Malluri&Centre Comerciale ‘19.
"Partea de extindere se va duce în direcţia divertismentului. Ne gândim la o zonă de restaurante şi o zonă de entertainment pentru copii şi adulţi. Noi ne axăm foarte mult pe zona de comunitate", spune Maria Crăciun.