Un irlandez vrea să ajungă cu ajutorul echipei de cercetare-dezvoltare din Timişoara la un business de soluţii IT pentru retail care să valoreze în câţiva ani un miliard de dolari.
„Putem ajunge la o valoare de un miliard de dolari, de la 24 de milioane de dolari, cât valorăm acum. «Creierele» sunt aici, în Timişoara. Sunt mulţi experţi care au studiat la universităţi de acolo şi vedem multe talente. (...) Am ales Timişoara pentru că directorul nostru de tehnologie, Bogdan Ciubotariu, pe care l-am întâlnit la Universitatea din Dublin, unde îşi finaliza doctoratul, ne-a povestit despre facultatea şi profesorii de la Universitatea Politehnică din Timişoara, unde a studiat, el fiind născut în Arad. Astfel am luat decizia de a veni aici, unde sunt talentele“, a spus la ZF Live Alan O’Herlihy, principalul acţionar al companiei Everseen - Computer Vision.
Everseen este specializată în dezvoltarea de sisteme IT dedicate industriei de retail care folosesc analiza video şi inteligenţa artificială pentru a detecta eventualele „omisiuni“ din procesul de scanare a produselor la casele de marcat, care pot genera pierderi mari retailerilor. Înfiinţată în urmă cu opt ani în Irlanda, compania a ales în 2010 să-şi formeze echipa de cercetare şi dezvoltare software pe plan local - la Timişoara.
În prezent, investiţia Everseen pe plan local a ajuns la 2 milioane de euro, având 30 de angajaţi. Actualii angajaţi deţin 3% din companie.
În următorul an el vrea să ajungă la 100 de angajaţi.
Irlandezul spune că soluţia dezvoltată la Timişoara este folosită în acest moment de 5 din 10 cei mai mari retaileri din lume.