Industria locală a construcţiilor, estimată anul trecut la aproximativ nouă miliarde de euro, este ţinută în loc de o serie de măsuri legislative deşi sectorul ar trebui să fie un motor al economiei locale, consideră producătorii de BCA.
„În ramura construcţiilor, suntem în continuare în cădere. În 2013, piaţa s-a contractat. Legislaţia are multe hibe şi în loc să lanseze construcţia de case, este prohibitivă“, a declarat Niculae Duşu, preşedinte al PRO BCA, patronatul producătorilor de BCA şi preşedinte al companiei Celco.
Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, anul trecut au fost finalizate în România puţin peste 40.000 de case şi apartamente, în scădere cu aproape 6% faţă de anul precedent.