Eveniment

CNADN: Bechtel termina primii 35 de kilometri in noiembrie

13.05.2008, 19:26 15

Primii 35 de kilometri ai Autostrazii Transilvania vor fi dati in folosinta in luna noiembrie a acestui an, urmand sa acopere tronsonul Turda-Gilau din judetul Cluj, a declarat ieri directorul de comunicare al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN), Stefan Szobotka.
"La Autostrada Transilvania lucrarile se desfasoara intr-un ritm intens, conform programului de vara al companiei Bechtel. Exista front de lucru suficient pentru darea in folosinta a 35 de kilometri de autostrada. Cred ca in luna noiembrie vom putea deschide traficului rutier tronsonul respectiv", a afirmat Szobotka.
Potrivit acestuia, Bechtel a primit un avans de 132 mil. euro la inceputul anului, suficient pentru lucrarile din prima parte a lui 2008. "La rectificarea bugetara, probabil din iunie-iulie, vor fi alocati inca 200 mil. euro. Nu exista niciun fel de temei contractual pentru incetinirea lucrarilor. Bechtel a adoptat un program prelungit de lucru si exista lucrari importante care se desfasoara intr-un ritm accelerat", a spus Szobotka.
Proiectul construirii autostrazii Transilvania, pe traseul Brasov-Bors, a inceput in 2004. Lucrarile au fost intrerupte la jumatatea lui 2005, cand autoritatile au inceput reanalizarea contractelor. Ca urmare a sistarii lucrarilor, termenul initial de finalizare, 2012, a fost prelungit cu un an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO