Eveniment

Compania de car-sharing Spark pleacă din România: Vom opri operaţiunile începând cu 1 februarie. ”Decizia de a închide activitatea SPARK în România vine în urma unui mediu de business nefavorabil şi a lipsei de susţinere concretă din partea autorităţilor locale pentru o alternativă prietenoasă cu mediul de transportul public”

Compania de car-sharing Spark pleacă din România: Vom...

Autor: Ştefan Stan

11.01.2024, 15:23 1809

Spark, compania lituaniană care oferă un serviciu de tip car-sharing pentru închiriere de maşini electrice prin intermediul unei aplicaţii mobile, şi-a anunţat utilizatorii din România printr-o notificare pe aplicaţie că îşi va închide operaţiunile din România începând cu 1 februarie anul acesta.

”De când am pornit operaţiunile din România în 2019, am fost onoraţi să avem o comunitate dedicată alături de noi, gata să schimbe mentalitatea şi rutina pentru un oraş mai verde, cu emisii reduse de CO2 şi poluare fonică redusă. Decizia de a închide activitatea SPARK în România vine în urma unui mediu de business nefavorabil şi a lipsei de susţinere concretă din partea autorităţilor locale pentru o alternativă prietenoasă cu mediul pentru transportul public, inclusiv introducerea de tarife de parcare pentru companiile cu flote auto electrice implicate in activităţi de car-sharing”, se arată într-o notificare primită prin aplicaţie de către utilizatorii SPARK. 

În luna noiembrie a anului trecut, Spark anunţase că îşi lărgeşte activitatea în patru noi zone din Bucureşti. În România, aplicaţia avea aproximativ 46.000 de utilizatori, cu o medie de 3.500 de curse pe săptămână şi o distanţă medie de 15 km per cursă. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO