Eveniment

Convoiul rusesc care se îndreaptă spre Kiev se află în impas - Pentagonul

Convoiul rusesc care se îndreaptă spre Kiev se află...

Autor: Dorin Oancea

02.03.2022, 22:59 4972

Departamentul american al Apărării afirmă că forţele ruseşti au înregistrat progrese minore în ultimele 24-36 de ore, scrie BBC.

În special un convoi de trupe de 60 km care se îndreaptă spre Kiev a fost încetinit de luptătorii ucraineni şi "rămâne blocat", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt John Kirby.

"Credem că ruşii se regrupează şi reevaluează progresele pe care nu le-au făcut", a declarat el reporterilor.

Kirby a precizat că trupele invadatoare întâmpină în general mai puţină rezistenţă în sudul ţării decât în nord.

El a spus că Pentagonul nu poate confirma că oraşul Herson din sudul ţării a căzut, aşa cum susţin ruşii.

În pofida încetinirii ritmului, a avertizat el, Rusia păstrează la dispoziţie o putere suplimentară care nu a fost încă folosită.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO