♦ Florin Andrei este doctor în finanţe din 2017 şi este şi profesor asociat la ASE din 2013.
Florin Andrei, 34 de ani, un executiv cu 14 ani de experienţă în sectorul bancar, a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul de Finanţe. El vine pe această poziţie din funcţia de senior macroeconomist al UniCredit Bank, pe care a ocupat-o din iulie 2019 până în iulie 2021.
Doctor înfinanţe, Florin Andrei are şi peste 7 ani de experienţă ca profesor asociat la Catedra de Monedă şi Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. El are experienţă în audit intern, management, managementul riscului, control intern şi conformitate.
Florin Andrei şi-a început activitatea profesională ca specialist în domeniul riscului tot la UniCredit Bank, după care a mai lucrat în acelaşi domeniu pentru Volksbank şi Porsche Bank.