Sediul social al Sindicatului "Pro Lex", care este şi locuinţapersonală a liderului Vasile Lincu, este percheziţionat, marţi, deanchetatori care caută documente contabile, acte de sindicatîntr-un dosar de fraudă.
Vasile Lincu a declarat, pentru Mediafax, că acţiunea vizează oplângere făcută de el împotriva unui fost lider de sindicat, MirceaLupu care îl acuza pe el că era încă şef al organizaţiei sindicaledupă expirarea mandatului de preşedinte de sindicat.
Liderul de sindicat a spus că reprezentanţi ai GărziiFinanciare, ai ANAF şi ai ITM au mai făcut verificări dar nu augăsit nimic care să-l incrimineze.
"Astăzi, când să ies pe uşă, procurorii au venit la mine acasă,unde este şi sediul sindicatului, să caute documente contabile şiacte depsre sindicat, dar eu nu am aceste acte acasă. Le potprezenta, nu am nimic de ascuns", a spus Vasile Lincu.
El a refuzat să precizeze dacă această percheziţie are legăturăcu acuzaţiile recente pe care le-a făcut preşedintele României,legat de contrabanda din vămi şi declaraţiile privind o schemă deşah, care a dus la discuţii în ultima perioadă referitoare la cineeste "Regele", respectiv cine este în spatele corupţiei dinvămi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels