În linii mari, biomasa reprezintă partea biodegradabilă a deşeurilor sau reziduurilor din agricultură, silvicutură, precum şi a deşeurilor industriale şi municipale, folosită pentru producerea de energie.
„Decidenţii politici preferă continuarea alocării în fiecare an a unor subvenţii bugetare substanţiale pentru asigurarea încălzirii populaţiei pe perioada rece, contrar aşteptărilor comunităţilor ce nu beneficiază de sisteme de încălzire centralizată, a companiilor pregătite să ofere servicii energetice şi ignorând inventatorii români. În bugetul din 2015/ 2016, subvenţiile acordate sub formă de împrumuturi pentru administraţiile locale s-au ridicat la valoarea de 700 de milioane de lei”, susţin reprezentanţii PIAROM.
Astfel, investitorii cer o dezbatere publică pe tema biomasei care să se concretizeze într-un plan de valorificare energetică (producerea de energie termică şi reducerea utilizării lemnului de foc), de protecţie agricolă (perdele forestiere şi de valorificare a terenurilor degradate prin înfiinţarea de plantaţii energetice adecvate.
„PIAROM cere Ministerului Energiei să iniţieze dezbateri publice pentru punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în documentele naţionale adoptate legal încă din anul 2010 (PNAER şi Planul de acţiune pentru utilizarea biomasei). Anunţata strategie energetică trebuie să dea importantă necesară acestei resurse regenerabile, în condiţiile în care documentul existent pe site-ul ministerului, ea este doar menţionată că un fapt divers, contrar datelor oferite de documentele citate şi a politicilor statelor europene în domeniu”, au mai spus reprezentanţii PIAROM. Aceştia susţin că patronatul a furnizat în mod constant în ultimii doi ani informaţii ministerelor şi agenţiilor specializate implicate pentru punerea la punct a unui plan complex, folosind cele mai bune practici europene.
„Suntem în luna august, este cald, dar cerem că şi acest guvern, chiar interimar până în decembrie 2016, să dezbată şi să iniţieze măsuri de creştere a eficienţei energetice prin modernizarea, diversificarea şi construcţia de noi sisteme de încălzire bazate pe utilizarea biomasei”. În opinia investitorilor români, administraţiile locale, responsabile de încălzirea populaţiei, ar trebui să solicite în mod expres Guvernului promovarea unui Program Naţional de încălzire pe bază de biomasă, începând cu localităţile ce deţin reţele de termoficare şi terminând cu cele mai mici comunităţi. Astfel, lemnul de foc alături de alte resurse tip biomasă, poate fi folosit cu mult mai mare eficienţă decât în prezent.
„De ce nimeni din Guvern nu este interesat de acesta problemă energetică de importanţă naţională? De ce decidenţii politici se preocupă doar de petrol, cărbune, gaze naturale, eventual de eoliene şi panouri solare şi nu-i interesează valorificarea majoră a resurselor de biomasă, regenerabile şi disponibile?”, întreabă reprezentanţii PIAROM.
Patronatul Investitorilor Autohtoni (care purta, până în luna iulie, denumirea de Patronatul Serviciilor Private) este condus de Cristian Pârvan din funcţia de preşedinte, iar Anca Vlad, fondatoarea grupului farmaceutic Fildas (care include farmaciile Catena), este preşedinte-fondator al organizaţiei.