Mihaela Nicola a fost numită de Guvernul Australiei în calitate de nou consul onorific la Bucureşti, aceasta având responsabilitatea de a oferi asistenţă consulară cetăţenilor australieni care locuiesc în România sau care vizitează România.
Conform sursei citate, numirea Mihaelei Nicola în această funcţie va contribui la "consolidarea relaţiilor deja puternice" dintre Australia şi România.
Mihaela Nicola, CEO al agenţiei de comunicare The Group şi lector la SNSPA, îşi exercită oficial funcţiile în calitate de consul onorific al Australiei începând cu data de 3 decembrie.
Reprezentarea diplomatică a Australiei în România este asigurată de Ambasada Australiei în Serbia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels