Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: Noi, ca instituţie, vom încerca să fim acel liant între mediul de afaceri şi decidentul politic.
3.370 de societăţi, autohtone şi străine, cu peste 10 mil. euro cifră de afaceri, care reprezintă 0,53% din numărul societăţilor au depus bilanţurile economice la organele fiscale, realizează 65% din cifra de afaceri totală, ceea ce înseamnă o concentrare foarte mare, a avertizat Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în deschiderea Galei Topului Naţional al Firmelor.
„Topul Naţional al Firmelor este o lucrare care se realizează de circa trei luni, de când am intrat în posesia bilanţurilor pe care dvs., agenţii economici, le-aţi depus la organele fiscale.“
La Finanţe au fost depuse în iunie 706.144 de bilanţuri, dintre aceste firme, doar 225.363 au intrat în procedura de top.