România a importat căpşune de peste 11 mil. euro în 2017, cele mai multe căpşune de import provenind din Turcia, Grecia şi Bulgaria, potrivit datelor Eurostat.
Deşi suprafeţele cultivate cresc de la an la an, producţia authotonă de căpşune nu ajunge în supermarketuri.
„Persoanele fizice cultivă căpşune pe suprafeţe mici pe care le vând la colţul străzii. Acele căpşune nu ajung în supermarketuri. Nu prea sunt mari producători autohtoni de căpşune“, spune Casian Perţe, acţionar minoritar al livezii Pomitim din judeţul Timiş.
Exporturile de căpşune ale României sunt infime faţă de importuri, de doar 100.000 de euro în 2017, adică de 112 ori mai mici decât importurile.
Căpşunele de import au intrat în ţară la un preţ mediu de 7,8 lei pe kilogram fără TVA, în 2017, potrivit calculelor ZF. În supermarketuri, căpşunile din import se vând în prezent la preţuri cuprinse între 15 şi 20 lei pe kilogram.
România a produs în jur de 23.000 de tone căpşuni în 2016, recoltate de pe o suprafaţă totală de peste 2.700 de hectare, potrivit celor mai recente date publicate de INS.