Adrian Asoltanie, trainer în educaţie financiară în cadrul companiei Financial Freedom, estimează că doar 15% - 20% dintre români au un buget personal şi înţeleg pe ce cheltuie banii.
„În ceea ce priveşte educaţia financiară, România este pe locul 128 din 153 de ţări la nivel global şi pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Printre cauze este şi lipsa de interes din partea sistemului de învăţământ de a adăuga amalgamului de materii predate copiilor ceva extrem de practic şi de util – educaţia financiară“, a declarat Adrian Asoltanie în cadrul emisiunii de business ZF Live.