Opinii

Obligaţii fiscale restante? Noi măsuri privind simplificarea eşalonării la plată

Opinia specialistului

Obligaţii fiscale restante? Noi măsuri privind...
12.11.2020, 16:14 1526

O măsura mult asteptată de majoritatea contribuabililor aflaţi în dificultate, în ceea ce priveşte alocarea resurselor financiare pentru obligaţiile fiscale restante, a venit o dată cu publicarea in Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020 a Ordonanţei de Urgentă nr.181/2020.

Astfel, la doar o zi de la atingerea termenului oficial de plată 25 octombrie 2020, este publicată Ordonanţa nr.181/2020 prin care se prorogă până la data de 25 decembrie 2020 inclusiv, termenul de la care organul fiscal calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere şi poate începe executarea silită pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu 21 martie 2020.

Ţinând cont de momentul publicării prezentei Ordonanţe, interpretăm că intenţia autorităţilor a fost de a stimula contribuabilii în vederea prioritizării plăţilor la bugetul de stat, până pe data de 25 octombrie şi de a asigura astfel, colectarea obligaţiilor fiscale restante, atât de necesare în această perioadă, având în vedere deficitul bugetar aşteptat.

Printre cele mai importante modificări prevăzute se numără şi simplificarea procesului de eşalonare la plată.

Eşalonarea la plată reprezintă un aranjament de plată în rate a obligaţiilor fiscale restante ale debitorilor aflaţi în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti.

Eşalonarea la plată este reglementată amplu de Legea nr 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, simplificarea acestui proces prin OUG. 181/2020 poate reprezenta astfel un sprijin real adus contribuabililor afectaţi de efectele negative generate de pandemia COVID-19 şi care se confruntă în aceasta perioadă cu o reala lipsă a lichidăţilor.

Printre cele mai importante diferenţe se numară posibilitatea de eşalonare la plată fară a fi necesară constituirea de garanţii, aceasta reprezentând până acum, împreună cu analiza de risc, una din cele mai mari bariere in accesarea facilităţii de eşalonare.  

Care sunt obligaţiile fiscale pentru care pot beneficia de eşalonare la plată?

  • obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data declarării stării de urgenţă 21 Martie 2020;
  • alte obligaţii asimilate: amenzi administrate organului fiscal si alte creanţe bugetare transmise spre recuperare organelor fiscale care potrivit legii, constituie titluri executorii.

În cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eşalonare.

Nu se acorda eşalonare la plată pentru obligaţiile fiscale care:

  • au făcut obiectul unei eşalonări dar care şi-a pierdut valabilitatea;
  • au scadenţa după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  • fac obiectul unei compensări în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
  • sunt stabilite prin acte administrativ-fiscale suspendate la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  • sunt in sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.

Care sunt condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată simplificată?

Pentru a beneficia de eşalonarea la plată, principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească debitorul sunt:

  • să depună o cerere la organul fiscal, până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare; se va anexa certificatul de atestare fiscală, eliberat, din oficiu, de către organul fiscal;
    • să nu se afle în procedura falimentului;
    • să nu se afle în dizolvare;
    • să nu înregistreze obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă şi nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
    • să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară;
    • să aibă depuse toate declaraţiile fiscale potrivit vectorului fiscal la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Atenţie, atât societăţile aflate în proces de insolvenţa cât şi cele care au în derulare eşalonări la plată conform Codului de procedura fiscală pot beneficia de masura simplificată a eşalonării la plată.

Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal în termen de 5 zile lucrătoare, prin decizie de eşalonare la plată ori respingere. Organul fiscal poate aproba plata diferenţiată a ratelor de eşalonare, pentru o perioadă de cel mult 12 luni.

Procedura de acordare a eşalonării la plată de către organul fiscal central se va aproba prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Care sunt principalele condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată?

  • să se declare şi să se achite obligaţiile fiscale cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, respectiv sa fie declarate şi/sau achitate până la data de 25 inclusiv a lunii următoare scadenţei prevăzute de lege;
  • să se achite obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie; eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevazut de lege;
  • să achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative în termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei;
  • să se respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de eşalonare; eşalonarea îşi menţine valabilitatea şi dacă rata de eşalonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eşalonare.

Pot solicita modificarea deciziei de eşalonare la plată?

Decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la cererea contribuabilului, prin depunerea a cel mult două cereri de modificare. Se poate aproba şi o altă perioadă de eşaloanare, dar care nu poate depăşi perioada de 12 luni, stabilindu-se noi grafice de eşalonare.

Care sunt consecinţele pierderii valabilităţii eşalonarii la plată?

Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă cât şi aplicarea penalităţilor şi dobânzilor pentru obligaţiile principale rămase de plată.

Debitorul poate solicita însa menţinerea valabilităţii, de două ori în baza unei cereri, având obligaţia de a achita însă obligaţiile fiscale exigibile în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării.

Care este nivelul dobânzilor şi penalităţilor calculate pentru întârziere?

Se instituie plata unei dobânzi, redusă la jumătate, respectiv 0.01% pentru fiecare zi de întarziere (în conditii normale, Codul de procedură fiscală prevede nivelul dobânzii de 0.02%).

Nivelul penalităţii este de 5% din suma ramasă nestinsă din rata de eşalonare, incluzând şi dobânzile datorate, acelaşi procent fiind aplicat şi în condiţii normale.

Cum renunţ la eşalonare?

Debitorul poate renunţa la eşalonare, având obligaţia de a achita însa sumele rămase din eşalonare până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată.

În concluzie, contribuabilii afectaţi de pandemia COVID-19 care se confruntă cu dificultăţi financiare au la îndemână, începand cu 25 Decembrie 2020, un proces simplificat de eşalonare la plată pe o perioadă de până la 12 luni, fără a fi obligaţi să constituie garanţii în acest scop şi respectiv, fără a fi necesară o analiza detaliata de risc care în alte condiţii, ar fi putut fi apreciată subiectiv de către autorităţi. Atragem din nou atenţia asupra termenului de depunere a cereri de eşalonare, respectiv 15 decembrie 2020.

Evaluăm intenţia autorităţilor ca fiind una bună însă, se poate întâmpla ca de la intenţie la aplicarea practică să existe discrepanţe. Este aşteptată astfel, procedura de acordare a eşalonării la plată care urmează să fie publicată în perioda următoare.

Adriana Bichir s-a alaturat echipei BDO Romania acum 7 ani iar din 2019 este manager in cadrul departamentului de Accounting din Bucuresti.

Expertiza echipei locale este multidisciplinara, membrii acesteia avand certificari locale precum CECCAR, CCF sau internationale precum ACCA si oferind servicii de contabilitate, administrare taxe, expertiza contabila sau raportari finanicare conform cerintelor de management.

Accesati https://www.bdo.ro/rethinkpentru a citi opiniile expert ale echipei BDO Romania despre cum regândim ecosistemul de business din Romania.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO