Politică

Cum s-a văzut discursul Regelui Mihai în presa internaţională

Cum s-a văzut discursul Regelui Mihai în presa internaţională

Autor: Mihai SCHIAU

25.10.2011, 14:51 1006

Reuters consemnează discursul fostului Rege Mihai I al României în Parlament, primul de când "comuniştii susţinuţi de sovietici l-au forţat să abdice", în urmă cu mai bine de 60 de ani. Conform Reuters, Regele Mihai a subliniat "diviziunile adânci în ceea ce priveşte trecutul ţării".

Deşi sondajele de opinie arată că majoritatea românilor nu îşi doresc monarhia înapoi, liderii post-comunişti au încercat să limiteze influenţa Regelui Mihai, temându-se că acesta "le-ar putea eroda propria lor putere", dacă ar avea "platforma necesară", notează Reuters.

Jurnaliştii britanici spun că Regele a arătat "vioi, într-un costum şi o cravată în dungi, în faţa unui parlament aglomerat".

Reuters notează că Regele Mihai I este "cel mai bătrân fost monarh din Europa şi unul dintre ultimii supravieţuitori dintre şefii de state din cel de-al Doilea Război Mondial".

Britanicii au selectat pasajele în care Regele s-a referit la trecut şi viitor, respectiv la coroana regală ca "simbol al independenţei, suveranităţii şi unităţii".

"Parlamentari din toate partidele l-au aplaudat în picioare pe Regele Mihai, iar unii i-au făcut poze cu telefonul mobil", notează Reuters. Citiţi mai mult despre cum s-a văzut discursul regelui în presa internaţională pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO