Politică externă

Campanie de 3 mil. $ pentru promovarea NATO in Ucraina

02.05.2008, 17:48 16

Ucraina a inceput o campanie de informare si popularizare a aderarii la NATO, cu un buget de trei milioane de dolari, Guvernul sperand ca astfel va putea sa reduca numarul cetatenilor care se opun integrarii in Alianta Nord-Atlantica a tarii lor. Campania a inceput in urma cu cateva zile, aceasta fiind sustinuta de mai multi politicieni, intre care si presedintele Parlamentului Boris Tarasiuk. In cadrul acestui eveniment, televiziunea publica ucraineana va difuza o serie de emisiuni dedicate NATO. "Refuzul NATO de a oferi Ucrainei Planul de Actiune pentru Aderare la summit-ul de la Bucuresti a fost o lovitura grea pentru imaginea presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko", sustine Dmitro Ponomarciuk, presedintele Fundatiei Jurnalistilor Liberi. "Acum este o chestiune de onoare pentru presedinte", a adaugat el. Potrivit Institutului International de Sociologie din Kiev, numai 18% dintre ucraineni sprijina aderarea tarii lor la NATO, in timp ce 62% se opun. Alianta Nord-Atlantica beneficiaza de 39% sprijin in vestul Ucrainei si de numai 6 procente in estul tarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO