Profesii

Petre Daea: Statul va acorda 1 miliard de euro fermierilor din zona montană prin noua Lege a muntelui

Petre Daea: Statul va acorda 1 miliard de euro...

Autor: Bianca Ciocotisan, Mediafax

28.08.2018, 17:29 376

Ministrul Agriculturii, Petre Daea a precizat marţi că statul va acorda 1 miliard de euro prin noua Lege a muntelui pentru asigurarea, valorificarea durabilă a resurselor muntelui, conservarea peisajului şi a biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea activităţilor economice specifice zonei.

„Este pentru prima dată în România când se alocă muntelui o abordare specială, print-un program de 1 miliard de euro. Un concept de abordare a activitaţii montane. Muntele este al nostru şi trebuie să-l abordăm într-un concept unitar”, a precizat ministrul, într-o conferinţă de presă.

„Pe Legea muntelui vom face dezbateri în perioada urmatoare, astfel încât să completăm ansamblul juridic. Parlamentul a aprobat, cu o singură abţinere. Rar se vede un asemenea moment pentru ţară. A fost o voinţă politică pe care noi am urmărit-o”, a mai adăugat ministrul.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, prin Legea muntelui nr. 197/2018 se aprobă programul de încurajare a activităţilor din zona montană, pentru care se alocă 1 miliard de euro pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a legii, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Oficialii ministerului apreciază că, prin intermediul Legii muntelui, familiile tinere de agricultori de munte, care cresc animale în echivalent a 5 unităţi vită mare (UVM) sunt scutite de impozitul agricol şi de impozitul pe venitul realizat din agricultură timp de 5 ani la înfiinţare şi de 50% din venituri, în următorii ani, pe perioada existenţei titularului.

„Statul îi va sprijini pe tinerii antreprenori: specialiştii agricoli, medicii, profesorii care se stabilesc în zona montană şi se obligă să desfăşoare activitatea pe o perioadă de minimum 5 ani în zona montană, vor primi o primă de instalare. Programul de încurajare a activităţilor din zona montană pentru care se alocă 1 miliard de euro pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a legii”, arată datele transmise de minister.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO