Aproape că a trecut un an de când preşedintele Traian Băsescu vorbea despre introducerea managementului privat la companiile de stat, proces prin care viitorii şefi ai marilor companii urmau să fie numiţi după o serie de criterii de competenţă, pregătire şi profesionalism demonstrate în carieră. Însă până în prezent, în mult-discutatul proiect "CEO la stat", care ar fi trebuit să aducă manageri profesionişti la Oltchim, Hidroelectrica, Electrica Furnizare şi Romarm până în luna februarie, nu a avansat prea mult. Nici măcar nu s-a stabilit cine sunt headhunterii care vor alege candidaţii pe care îi vor propune ulterior Guvernului pentru ocuparea acestor funcţii.
Rolul headhunterilor este de a realiza lista scurtă cu propuneri de candidaţi pentru fiecare dintre cele patru companii din subordinea Ministerului Economiei. Primul manager din privat trebuia instalat în fotoliul de CEO al unei companii de stat până în luna februarie, în aşa fel încât el să participe la discuţiile finale de la aprobarea bugetului pe 2012 al companiei pe care o conduce, însă a devenit imposibil ca termenul să fie respectat.
Proiectul de introducere a managementului privat la marile companii de stat a fost demarat de Ministerul Economiei la solicitarea FMI şi a Băncii Mondiale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels