Trei dintre cele douăsprezece judeţe din regiunile istorice Transilvania şi Banat – Timiş, Cluj şi Braşov - au înregistrat anul trecut valori ale PIB per capita de peste 9.000 de euro, cu 25 - 30% peste media înregistrată la nivel naţional.
JudeÅ£ul TimiÅŸ, cel mai mare judeÅ£ al României din punctul de vedere al suprafeÅ£ei, a devenit în ultimii ani kilometrul zero al inÂdustriei de componente auto din România, atrăÂgând giganÅ£i precum Continental, Delphi Packard sau TRW Automotive, ceea ce a făcut ca în acest judeÅ£ situaÅ£ia economică să fie mult mai bună decât în alte zone. Accesul facil din TimiÅŸ către autoÂstrăzile din Ungaria care „deschid“ poarta exportuÂlui către celeltate state europene a făcut din vestul ţării o zonă de poziÅ£ionare strategică a industriei de componente auto, electronice sau chiar electrocasÂniÂce, care a ales localităţi precum TimiÅŸoara, SânnicoÂlau Mare sau Ghiroda pentru deschiderea de unităţi de producÅ£ie.
În 2014, Timişul a avut un PIB per capita de peste 9.700 de euro, cu 30% peste media înregistrată la nivel naţional şi cel mai mare din regiunea Transilvaniei şi a Banatului, potrivit datelor de la Comisia Naţională de Prognoză. Totodată, în judeţul despre care angajatorii spun că „numai cine nu vrea nu munceşte“, salariile medii au depăşit pragul de 1.800 de lei net, fiind cu aproape 9% peste media înregistrată la nivel naţional.
Clujul, al doilea mare judeÅ£ al regiunii din punctul de vedere al dezvoltării economice, a avut anul trecut un PIB per capita de aproape 9.500 de euro, cu 26% peste media naÅ£ională, ÅŸi un salariu mediu net de 1.777 de lei, cu 7% mai mare decât salariul mediu pe economie. ÃŽn aceeaÅŸi linie a judeÅ£elor cu o performanţă economică foarte bună din zona Transilvaniei ÅŸi a Banatului se înÂscrie ÅŸi BraÅŸovul, judeÅ£ în care PIB per capita a fost mai mare de 9.300 de euro anul trecut (Ä‚24% faţă de media naÅ£ioÂnală), însă saÂlaÂriile angajaÅ£ilor au fost totuÅŸi cu 6% sub media naÅ£ională.
Pe de altă parte, lipsa investiÅ£iilor – geneÂraÂtă în mare parte de infrastructura deficitară- din judeÅ£e precum Harghita, Covasna sau BistriÅ£a-Năsăud - a făcut ca acestea să tragă în jos media indicatorilor econoÂmici ai Transilvaniei ÅŸi Banatului în raport cu media naÅ£ională. Dacă TimiÅŸul are noroc de aproÂpieÂrea de graniÅ£a cu Ungaria ÅŸi de acces facil la autostrăzile ungurilor care deschid drumul spre exporturile către vestul Europei, nu acelaÅŸi lucru se poate spune despre Harghita, unde PIB-ul per capita a fost de 4.900 de euro anul trecut, adică la jumătate faţă de cel înregistrat în TimiÅŸ.