Sectorul farmaceutic este unul important pentru businessul ceh, iar Zentiva, care are o fabrică de medicamente la Bucureşti, şi Wallmark, care importă şi comercializează în România suplimente nutritive produse în Cehia, sunt reprezentanţii cu cele mai sonore nume pe piaţa românească. Puţini ştiu însă că pe această piaţă funcţionează un publisher ceh, Versa Puls Media, specializat în publicaţii şi evenimente medicale.
Compania se ocupă, printre altele, cu promovarea brandurilor farmaceutice, iar pentru aceasta are mai multe strategii. Versa Puls se ocupă însă şi cu promovarea personalului adesea ignorat din sistemul de sănătate. În iulie compania a ajutat la organizarea celei de-a doua ediţii a Galei Premiul Asistentului, eveniment prin care au fost premiaţi asistenţi medicali din Bucureşti cu rezultate deosebite. Evenimentul a beneficiat de sprijinul Ambasadei Cehiei la Bucureşti.
„Compania are un departament pentru servicii medicale care include servicii editoriale şi reviste medicale şi se ocupă de absolul tot, de la idee la produsul final finit, un serviciu pentru evenimente, care organizează conferinţe medicale, forumuri şi congrese, şi un serviciu de marketing online şi telemarketing“, spune Jan Masek, directorul general al Versa Puls Media.
Compania a intrat pe piaţa românească în 2008 după achiziţia companiei româneşti Puls Media Network. Clienţii publisherului sunt în general companii farmaceutice, dar şi medici sau alţi profesionişti din sectorul românesc al sănătăţii şi chiar companii din alte domenii economice.