Lipsa de claritate a prevederii privind impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii îngrijorează mediul de afaceri, iar adoptarea prin derogare de la Codul fiscal creează un precedent periculos, afectând stabilitatea fiscală asumată de Guvern. Dacă prevederile ordonanţei ar urma să se aplice doar Autorităţii de Supraveghere Fiscală (ASF), prevederile ordonanţei sunt de natură să încalce principiul neutralităţii şi echităţii fiscale prin impozitarea diferenţiată a unor categorii de angajaţi, consideră Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România).
„În contextul recentei publicări a OUG 55/2013, Camera de Comerţ Americană în România atrage atenţia asupra unor aspecte legate de oportunitatea şi conţinutul acestei ordonanţe. Articolul II al ordonanţei reprezintă o derogare de la principiul cotei unice de impozitare, generând un precedent periculos, afectând stabilitatea fiscală asumată public de guvern în sensul menţinerii cotei unice de impozitare de 16% atât în cazul impozitului pe profit, cât şi în cel al impozitului pe venit“, se arată într-un comunicat transmis de AmCham.
Guvernul a decis prin derogare de la Codul fiscal să stabilească o cotă de impozit pe venit de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru „în consilii de administraţie şi consilii de conducere“.
Premierul Ponta a prezentat miercuri formula aprobată de impozitare cu 85% a compensaţiilor, din care rezultă că s-a decis ca impozitul să fie doar la consiliul de conducere ASF şi la foşti membri de comisii care au format ASF, sugerând că ordonanţa a fost modificată după aprobarea de către Guvern, iar acei funcţionari care „se cred mai deştepţi decât Guvernul“ vor fi demişi.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 14.06.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels