Mai mulţi administratori internaţionali de fonduri, printre care şi Franklin Templeton, managerul Fondului Proprietatea, şi-au închis fondurile de investiţii cu expunere pe pieţele de frontieră împiedicând astfel noi intrări de bani şi de investitori, de teamă că intrările mari de capital în aceste pieţe puţin lichide ar putea alimenta un bubble, scrie publicaţia britanică Financial Times.
Nu este o veste tocmai bună pentru bursa de la Bucureşti, care face parte din categoria pieţelor de frontieră şi este cuprinsă în indicele MSCI Frontier Markets. Bursa de la Bucureşti a înregistrat o scădere de 20% a lichidităţii în acest an din cauza retragerilor de capital făcute de investitori de teama conflictului din Ucraina. Pieţele de frontieră au avansat cu 11% în acest an, în timp ce bursa de la Bucureşti a subperformat raportând un minus de 2,5%.
Ultimul administrator care a luat o astfel de decizie este Lloyd George Management (LGM), divizie a băncii canadiene Bank of Montreal. Administratorul şi-a închis fondul cu expunere pe pieţele de frontieră care a ajuns la active de circa 1mld. dolari, viitoare subscrieri din partea investitorilor fiind restricţionate prin comisioane mari. Cu câteva săptămâni în urmă, un alt mare administrator, HSBC Global Asset Management, cu active în gestiune de peste 420 mld. dolari, a interzis intrarea de noi investitori în fondul cu expunere pe pieţele de frontieră care a ajuns la active de 760 mil. dolari. Anul trecut, Franklin Templeton şi-a închis fondul de frontieră administrat de Mark Mobius la un nivel al activelor de 1,9 mld. dolari. Franklin Templeton gestionează active de peste 880 mld. dolari, din care 47 mld. dolari sunt plasate pe pieţele emergente.
„Există toate semnele că pieţele de frontieră ar putea deveni un bubble dacă fluxurile mari de capital continuă“, a spus Thomes Vester, director de investiţii la LGM, citat de Financial Times. Vester a explicat că multiplii de evaluare la care se tranzacţionează pieţele de frontieră, în termeni de PER, au ajuns în linie cu pieţele emergente.
„Ştim că aceste pieţe sunt nelichide, ştim că fluxurile de capital trebuie să fie mobile în condiţiile în care aceste pieţe sunt expuse la şocuri. Pe de altă parte, vrem să fim siguri că nu are loc o erodare a evaluărilor“, a spus David Wickham, director la HSBC GAM, citat de Financial Times.
Anul trecut, indicele MSCI al pieţelor de frontieră a crescut cu 26%, graţie fluxurilor mari de capital care au intrat în aceste pieţe. Doar anul trecut, fondul de frontieră al Franklin Templeton a raportat o creştere de peste 1 mld. dolari a activelor, potrivit calculelor ZF, şi a ajuns la o valoare a activelor de peste 2,3 mld. dolari la finalul anului trecut. Cea mai mare parte din fluxurile de bani a fost atrasă de bursele din Kuweit, Emiratele Arabe, Qatar, Nigeria şi Argentina - burse care deţin ponderi ridicate în indicii pieţelor de frontieră. După primele trei luni din an, fondul Templeton Frontier Markets şi-a mai redus dimensiunea până la 1,5 mld. dolari. Pe locul trei în topul celor mai mari investiţii ale fondului sunt acţiunile româneşti OMV Petrom, cu o pondere de 4% din active.