ZF 24

Preşedintele Comisiei Europene: Nu va exista un Grexit

Preşedintele Comisiei Europene: Nu va exista un Grexit

Autor: Ioana Bojan

13.07.2015, 10:23 1424

"Nu va exista un Grexit (ieşirea Greciei din zona euro-n.r.) şi, astfel, suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute", a declarat Juncker într-o conferinţă de presă, după încheierea negocierilor maraton privind criza din Grecia.

Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat la rândul său că 25 de miliarde de euro vor fi folosiţi pentru a recapitaliza băncile elene.

Potrivit preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, miniştrii de Finanţe vor discuta de urgenţă modalităţi de a ajuta Grecia să obţină resursele necesare pe termen scurt. După procedurile naţionale, Eurogrupul va lucra cu instituţiile pentru a continua negocierile.

Premierul belgian Charles Michel a anunţat luni dimineaţă, pe Twitter, că liderii zonei euro au ajuns la un acord privind un nou plan de salvare a Greciei. După negocieri care au durat 16 ore, prim-ministrul belgian a scris pe Twitter: "Acord!".

"Summitul Euro a ajuns la un acord în unanimitate. Toţi suntem gata pentru un program ESM (Mecanismul European pentru Stabilitate-n.r.) pentru Grecia, cu reforme serioase şi sprijin financiar", a scris de asemenea pe contul său oficial de Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Liderii zonei euro şi-au petrecut noaptea încercând să pună la punct termenii unui nou plan de salvare a Greciei, care trebuie să adopte o serie de reforme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO